Piese de mobilier care diferă de ceea ce știam până acum

By Posted on 0 No tags 0

Opinion Ciatti este o companie cu sediul în Florența, care la Salonul de Mobilă de la Milano 2022  a prezentat noi colecții inovatoare, precum și patul pentru câini Berberé de Raffaella Mangiarotti – o piesă de mobilier care diferă ca formă și funcție de ceea ce știam până acum, dar care împărtășește cele trei concepte cheie de nomadism, durabilitate și explorare, ale companiei.

„Aceasta este o revenire importantă la Salone del Mobile în formula sa oficială, după o perioadă complicată în care toți am experimentat sentimente profunde de incertitudine și alienare”, spune Lapo Ciatti, CEO și Art Director al Opinion Ciatti. „Această oportunitate de a ne întâlni și de a împărtăși munca noastră are, prin urmare, o semnificație specială. Cu „Viziuni solide pentru noi direcții” dorim să subliniem ceea ce am învățat în ultimii ani: valoarea de a fi în slujba schimbării oferind soluții în concordanță cu vremurile care sunt și solide, grație experienței și identității noastre. O abordare a muncii care, pentru noi, a reprezentat și continuă să fie o „busolă” pentru a naviga pe toate mările. Numai în acest fel vom rămâne fideli misiunii noastre: să oferim întotdeauna produse și accesorii care să pună oamenii în centru, răspunzând cerințelor lor și satisfacându-le nevoilor.”

20 ani de lifestyle şi design
signature

No Comments Yet.

What do you think?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *